Profesor în „catacombele umilinței”

Cred că ne aflăm într-un moment penibil și ultra-periculos al devenirii noastre sociale: isterizarea, justițiară, chiar vindicativă, după ureche, transformată „în viral, pe net”. Eu înțeleg mediul virtual, ca spațiu public de exprimare. Ca pe o stradă, un trotuar, o piață infinită de dezbatere: e dreptul fiecăruia să se exprime, dovedind, implicit, câtă carte, educație și cultură are; cât discernământ și bun-simț sau, dimpotrivă, câte frustrare a acumulat și cât e de mare complexul pe care îl traversează.

Într-un fel sau altul, noi, cei care „ne permitem” să exprimăm păreri în presa on-line, suntem obișnuiți cu atare „luări de poziție” ale unora dintre concetățenii noștri.

Și, indiferent dacă ne-am imunizat sau nu, măscările și jignirile lor sunt, de cele mai multe ori, dincolo de penibil, extrem de grave, în contextul învederării problemelor lor psihice și morale.

Dar, dacă noi asumăm acest „blam public”, prin natura meseriei, sunt oameni de tot felul, profesioniști în domeniile lor de activitate, „civili”, cum s-ar spune, pentru care, astfel de situații devin coșmar, șoc emoțional, degringoladă, dramă, fractură socială.

Mai grav este că, din exteriorul întâmplării generatoare de blam, transbordată din realitatea concretă în virtual, și crescută acolo, de cele mai multe ori, ca o gogoașă înfuriată, apar diverse personaje – și ele, personalități în domeniile lor: sindicaliști combativi, jurnaliști efervescenți, profesori de ținută, politicieni îngroziți, miniștri de resort – care dau verdicte pe loc, rostesc vorbe grele, cu rezonanță – „subom”, „subspecimen”, „individ cu comportament deviant”, „așa ceva…”, „un nenorocit”, „ o mizerie” -, se înroșesc, palpită, se îndreaptă, vertiginos, spre colaps, judecând, spontan și violent, după ureche, „știrea” care străbate net-ul: „Un profesor de matematică de la unul dintre cele mai bune licee din București, Tudor Vianu, își umilește elevii – îi pune să se târască în fața lui, pentru a-și mări nota la teză”.

Sigur că, dacă nu ai simțul măsurii și, uneori, pe cel al umorului, povestea te șochează și așa te lasă.

Dacă, în schimb, ai fost și tu la școală – și nu la o mănăstire de maici -, exclus să nu-ți mai amintești ceva din vorbele de „duh” ale profesorilor tăi. Tocmai pe cele mai dure, mai acide, mai haioase și mai miștocărești – la urma urmei, pe cele mai „de-ale noastre”, de liceeni impertinenți, extrovertiți și aroganți, „ca să părem, și noi, fițoși în fața fetelor”.

Nu mai am fire de păr pe cap, câte glume am auzit noi de la profesorii noștri. Și, încă, glume grele, nu așa, pe care le mai ținem minte și azi. Și uite că n-am ieșit din școli cu capul varză.

Cu atât mai mult, mi se pare deplorabil ca un coleg de breaslă – profesor, deci, și el – să exagereze și să gonfleze o minciună, din motive care îmi scapă.

„Cu ocazia discutării tezei pe semestrul I, evident cu note catastrofale pentru cei mai mulți dintre copii, domn’ profesor adresează tacticos un apel celor ce doresc să-și mărească nota cu un punct: să se târască în genunchi până la el la catedră. Da, ați citit bine, SĂ SE TÂRASCĂ ÎN GENUNCHI până la el la catedră. În liniștea care s-a lăsat după cugetarea magistrului, unul dintre copii, îngrozit efectiv de perspectiva de a-și pierde locul la acest liceu pentru care ai lui au făcut sacrificii foarte mari, S-A TÂRÂT ÎN GENUNCHI câțiva metri pentru a-i demonstra subspeciei de om că și-ar dori acest punct”, a scris profesorul respectiv, pe Facebook.

Remarcați, nu-i așa, caracterizarea telenovelistică a personajului „elev-umilit”, și, de asemenea, limbajul jignitor și agresiv al „profesorului-povestitor”, ceea ce face și mai puțin credibilă povestea.

De la această postare a început nebunia.

Profesorul de matematică, de la Vianu, a fost, pur și simplu, „hăcuit”, pe net, de către apostolii moralității; televiziunile l-au „dezmembrat”, cu aportul unor lideri de sindicat, din învățământ, și al unor „colegi” de meserie, care nu auziseră, în viața lor, de „criminalul” în discuție. Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar au declanșat anchete, au dat declarații, au făcut presupuneri și promisiuni de „înfierare” exemplară.

Și, ce să vezi, după o vrie colectivă, virtual și extra net, duminică, în fața „liceului groazei”, a „catacombelor umilinței”, a „fiefului cruzimii”, s-au strâns elevii profesorului, împreună cu unii dintre părinții lor, ca să le explice „urechiștilor” că nimic nu e adevărat. Că este o exagerare. Că profesorul lor este unul dintre cei mai buni, mai haioși și mai umani din liceu. Că, de fapt, ei, copiii, au făcut o glumă cu unul dintre colegii lor, mai „fițos”, și el, decât ceilalți. Ba, chiar elevul „umilit” a explicat că dascălul n-are nicio vină. Că povestea a plecat de la o clasă paralelă, unde elevii l-ar fi întrebat pe profesor dacă este posibil ca postura „cerșitul în genunchi” să le crească notă în teză. Că profesorul a refuzat, evident, propunerea, luând-o ca pe o glumă nesărată. Că elevii ceștilalți, colegii „umilitului”, i-au propus băiatului să încerce și el figura – „poate la tine ține!”. Iar copilul, mai năzdrăvan, „domiciliat” în prima bancă, chiar a făcut-o, ceea ce l-a surprins, neplăcut, pe profesor, care i-a cerut să se ridice și să lase gluma la o parte. Că 5(cinci) din teză a rămas tot 5(cinci) în catalog, dar că o colegă i-a povestit, mamei, pățania, care i-a povestit colegului său de școală particulară „mizeria”. Colegul? Evident, semnatarul postării viguros-moralizatoare de pe net, care a declanșat lapidarea.

Întrebarea este: dacă se dovedește că lucrurile stau, întocmai, așa cum spun elevii, cine răspunde pentru linșajul mediatic și social al unui profesor despre care se spune că este unul dintre cei mai buni?

Cu ce credibilitate vor mai apărea pe sticlă oamenii care au bătut câmpii cu grație, doar ca să facă rating televiziunilor? În ce cadru își vor pune aceștia cenușă în cap, recunoscând că e „mizerabil și umilitor” să-ți dai cu părerea, lezând reputația unui profesor, fără să ai habar despre ce vorbești?

Evident, nimeni. Cu siguranță, niciunde.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK –MARIAN SULTĂNOIU